Ce gest controversat a făcut Irina Tănase, după ce a văzut că Liviu Dragnea nu îi iartă amantlăcul

14 12. 2021, 11:22

Irina Tănase pare că nu poate trăi cu gândul că Liviu Dragnea nu vrea să se întoarcă la ea și începe să facă gesturi prin care să-i arate cât de mult suferă. După scandalul stenogramelor care au scos la iveală un posibil amant, ea a decis să se facă ”invizibilă”!

Irina Tănase și-a șters pagina de Instagram. Se pare că aceasta face tot posibilul pentru a pierde orice urmă a scandalului, astfel încât să-l atragă, din nou, la ea pe fostul șef PSD.

De altfel, Irina a declarat, în exclusivitate, pentru Gândul.ro că îl așteaptă acasă pe Liviu Dragnea.

„De aproape o săptămână, nu mai pot dormi, nu mai mănânc, nu-mi mai găsesc liniștea. Mă gândesc unde s-a rupt această relație, ce nu am știut să gestionez. Cât s-a aflat în penitenciar, i-am fost alături, eram aproape zilnic la avocați pentru a găsi soluții și l-am apărat public, atunci când alții s-au ferit. Fiindcă l-am iubit și îl iubesc mi-am asumat și critici. Nu a fost confortabil și nici nu este pentru o fată de 29 de ani să fie denigrată, înjurată pe rețelele sociale, în anumite publicații, doar pentru că eram iubita lui Liviu Dragnea. Mi-am asumat totul!

M-am trezit într-un ocean de ură, dar fiindcă îl iubesc nu mă dau deoparte. El era, oricum, mai gelos din fire, motiv pentru care m-am și îndepărtat de foștii mei prieteni, îndeosebi de bărbați. Prieteni, atenție la nuanță, nu iubiți! Nici Paul nu a fost iubitul meu, ci un bun prieten. Liviu mă cunoaște, știe că nu sunt persoana care să fie radicală și să mă rup de oameni. Păstrez cu ei o relație decentă. Așa cum am păstrat și cu Paul și nu numai cu el.”. Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.

Irina Tănase, victima unei răzbunări?

Infidelitatea Irinei Tănase ar putea fi pusă la îndoială din cauza unei noi piste. A apărut un detaliu care schimbă radical datele amantlâcului din cauza căreia fostul președinte PSD ar fi părăsit-o!

Stenogramele discuțiilor ar fi fost fabricate! Asta crede Irina și încearcă, acum, din răsputeri, să-și dovedească nevinovăția în scandalul de infidelitate. Concret, numărul de telefon al presupusului amant, Paul, care apare în stenograme, este, în realitate, al unui cunoscut om de afaceri care trăiește în Marea Britanie!

Paul este numele celui care ar avea o relație cu Irina Tănase. Liviu Dragnea a părăsit căminul conjugal după ce ar fi fost înștiințat de stenogramele infidelității. Presupusul amant al Irinei este din Galați, iar tatăl lui ar avea o mega-firmă de construcții. Cel puțin așa s-ar lăuda bărbatul în cercul lui de prieteni.